marți, 29 martie 2011

Petunia


Petunia este o floare aproape nelipsita din parcuri si gradini. Poate fi cultivata si pe balcoane (in jgheaburi sau in ghivece). Inflorirea are loc din iunie pana toamna. Se insamanteaza in perioada februarie-aprilie, in rasadnite sau in ladite, intr-un amestec de pamant de frunze si nisip. Semanatul se face la suprafata, iar pana la rasarire, cutia respectiva se tine acoperita cu geam si hartie. Se va avea in vedere ca udatul tinerelor plantute sa se faca moderat. Plantarea rasadurilor in gradina se face in luna mai, la distanta de 20-40cm. Pentru inmultirea petuniilor cu flori se practica butasirea, din plantele aflate in cultura, in perioada iulie-august.
Petuniile infloresc frumos si bogat atunci cand sunt cultivate pe terenuri insorite, afanate, permeabile si ingrasate. In conditii de semiumbra, inflorirea este mai slaba. In general, petuniile cu flori mari sunt mai pretentioase la lumina si caldura.

Cum se cultiva Gura leului?

Gura leului se inmulteste obisnuit prin seminte. Semanatul se face primavara (martie-aprilie), in rasadnite sau in ladite. Rasadurile se respica o data sau de doua ori (ca rasadurile de legume), urmand ca plantarea pe straturi sa aiba loc la distante de 20-50cm (in functie de talia solului). Semanatul se poate face si direct in gradina, la sfarsitul lunii aprilie, insa plantele respective vor imflori mai tarziu.


Pentru a se obtine plante frumos inflorite, locul ales trebuie sa fie insorit si bine ingrasat. Daca timpul este secetos, se face udatul la intervale de 2-3 zile.


Ca lucrari de ingrijire speciale, la solurile inalte se recomanda sa se faca ciupitul plantelor, adica ruperea varfurilor cand ele au inaltimea de 10-15cm. Scopul acestei lucrari este provocarea unei ramificari mai bogate a plantei si deci o inflorire pe durata mai lunga.

luni, 28 martie 2011

plantele floricolore ce se pot cultiva in gradina

Florile care se cultiva in gradina se deosebesc intre ele dupa durata lor de viata; din acest punct de vedere, florile pot fi anuale, bienale sau perene.
Florile anuale sunt acelea la care perioada de vegetatie se desfasoara intr-un singur an. Ele se insamanteaza primavara, infloresc si fructifica in acelasi an, dupa care majoritatea din ele mor, odata cu sosirea brumei. Cele mai raspandite plante floricole anuale sunt: gura leului, ochiul boului, galbenelele, garoafele, micsunelele, regina noptii, floarea de piatra, craitele, carciumaresele.
Florile bienale sunt acelea care infloresc si fructifica in al doilea an de la insamantare, dupa care, cele mai multe din ele pier. Din aceasta grupa de plante, mai cunoscute sunt: nalba, bumbisori, florile de nu ma uita, panselutele.
Florile perene sunt acelea care raman pe aceleasi loc si infloresc timp de mai multi ani. Principalele plante floricole din aceasta grupa, cultivate in gradini sunt: crizantema, dalia, lacramioara, gladiola, zambila, crinul, bujorul, tuberoza, laleaua.